h1

Missed me?

November 29, 2008

N-am mai scris de-o carca de timp. Mi-a fost dor sa vad interfata blogului si sa imi vars gandurile in mod digital. But hey, I’m here now.

Ca sa stiti: nu am fost o needucata in absenta mea, nici nu am patit vre-o gravitate dupa anteriorul post. Pur si simplu, nu am avut timp. De ce? Pentru ca nu e usor sa fii plecat in medie juma de zi de acasa( sa nu mentionez sentimentul avut cand vin si plec pe..intuneric). Practic, ultimele saptamani am trait intr-o continua atemporalitate si realizez faptul ca daca nu imi schimb(cumva) programul de somn as putea claca in cel mai elegant stil. Dar am avut mai rele si am gasit solutii, asta e parfum.

Si in dimineata asta m-am trezit(in sfarsit!) mai odihnita dupa aproximativ 12 ore de somn. Si iarasi ma aflu intr-o dificultate in organizarea timpului, cum ca a mea camera este un dezastru total, asemeni si cursurile, asemeni si multe altele. Si numai ziua de sambata la dispozitie pentru a ma organiza, pentru ca, da, demult nu mai am program de om normal. Si ceea ce ma seaca deranjeaza intriga este faptul ca sunt multe persoane in jur care nu pot percepe acest fel de sentiment, care ei au timp de toti si pentru toate(am scris intentionat asa, pentru eventualii carcotasi). Si faptul ca atunci cand zic ca nu port o carte dupa mine din plictiseala ci din lipsa timpului de lectura, sunt privita ciudat. Dar voi nu puteti ridica spranceana ca mine, ha!

Sa va povestesc cateva chestii? Aveti de ales? Nu

In primul rand, am ramas acu vreo luna fara pantofiorii mei preferati: talpa joasa, negri, piele intoarsa si c-o floricica. Gotic gen, nu balerini comunali de pitzi care umplu vitrinele magazinelor. Si eram amorezata in stil mare de ei, mai ales pentru faptul ca puteam umbla o zi intreaga fara probleme. Ei bine, fiind negri, mai prindeau praf. Stiti doar. Si, ca o maniaca a curateniei ce ma aflu, int-o dimineata am decis sa-i mai scap de greutatea prafului cu o carpa si unpic de apa.

Concluzia? As putea sa scriu o carte cu titlul “Desculta in bucuresti”, unde povestea principala se axeaza asupra unei panselute gotico-hippio-victoriana in aventura ei din Piata Romana pana in Piata Unirii(atunci cand pot, aleg clar mersul pe jos-oriunde numai sa fie mai putini oameni.) Stiati ca pielea intoarsa se lasa dupa ce este expusa la umezeala? Eu da, dar nu-mi imaginam in asemenea proportii. Initial ma aflam in situatia de a cobori treptele minunatului ASE, ceea ce a declansat instant un scenariu gen Cenusareasa. Numai ca in cazul meu nu venea niciun printz dupa mine, si, un plus, riscam sa pic in bot. Am zis ca e de la oboseala, si eram oricum prea concentrata la faptul ca in juma de ceas trebuia sa fiu la Unirii, sa ma vad cu S.

Sunt o fire curioasa, si probabil ca asta nu e de ajuns, dar si conditia mea, sa-i zicem, feminina, ma mai atrage uneori catre vitrine. Dar eu, spre deosebire de multe alte exemple, dupa cel mult 5 secunde, realizez ca totusi ocup un loc in spatiu si, implicit, risc sa stau in drumul cuiva. Sa mentionez ca sunt unele persoane care nu tin cont de acest mic detaliu?Neaaa. Deci, era sa mai raman o data fara incaltari.

In cazul in care nu am repetat-o de suficiente dati, o mai zic: urasc aglomeratiile. Mai mult decat aglomeratiile urasc aglorematiile sub pamant. Mai mult de atat, aglomeratiile sub pamant unde se mai si lucreaza( de mai bine de juma de an?!). Pasajul TNB-Universitate arata deplorabil. Oribil. Si gresia aia e a dracu de alunecoasa. O doza suficienta de graba si neatentie si risti sa te trezesti patinand. Apoi pe jos, in pozitzia de sezut(preferabil). Nu, nu am cazut, insa riscam, coborand treptele, sa-mi trasnform unul dintre pantofi intr-o proiectila cu destinatie nedeterminata. Si apoi sa alerg dupa el cine stie pe unde. Si ma chinuiam sa nu patinez.

Am trecut si pe la merceria mea preferata, unde vanzatoarea deja ma stie ca vreau juma de metru de panglica de cate o culoare, unde vad nasturi frumosi si colorati, unde creca as fi in stare sa petrec o zi doar ca sa vad ce pot crea din tot felul de nimicuri.

Apoi povestea se apropie de sfarsit. Happy endul e ca si S. are pantofiori ca ai mei. Da macar ea nu a riscat sa-i piarda pana acum. Nicidecum de 3 ori intr-o zi.

***

Moving on. Nu stiu daca a scris/elbaorat cineva vreodata o carte incluzand cateva reguli de baza ale studentiei, si, in cazul in care a facut-o nu stiu daca a precizat un element important de care m-am lovit de suficiente dati.

Sa presupunem ca maine ai (cel putin) un test cu o dificultate deosebita. Incercand(repet, incercand) sa pari(repet, sa pari) student silitor si interesat de viata ta universitara(?!) mai ai tendinta sa cumperi manualul. Mare greseala. In cazul in care chiar o faci, realizezi ca, in mod concret, informatia care te intereseaza, incepe undeva dupa capitolul 4-5. Apoi inca un capitol pauza. Si tot asa.

Si am observat dificultatea de a separa genul, sa-i zicem, stiintifico-tehnologic de beletristic(ja, e greu, tresa dai bacul pentru a avea asemenea capacitati)Cartea de programare e carte de programare frate. Nu-mi scrie povesti nemuritoare despre initierea inventatorului acestui preaminunat subiect. Nu ma intereseaza, in special pentru faptul ca omul respectiv e responsabil pentru o eventuala restanta.

Cand trebuie sa te apuci de invatat de la 0 la o materie in mod cert te foiesti cel putin 2 ore inainte de a te apuca. Iti faci curaj. Mai ales daca te iti dai seama ca mai sunt sub 12 ore pana la test, si mai vrei sa si dormi. Concluzia? Cafea, cafea, cafea, guma de mestecat(tic nervos), cafea , cafea, etc.

***

Multi dintre noi ne-am trezit in diferite momente ale vietii realizand ca nu stim cum sa reactionam date fiind unele situatii/conditii. Nu avem pregatirea, nici asteptarea necesara, si prin urmare o eventuala reactie este greu de ales. Mai ales sub conditia de stres. Zilele trecute ma aflam intr-o astfel de situatie. Avand in perimentul meu un copil, sa-i zicem, cu probleme de comunicare si dezvoltare psihica(pe care eu initial nu le cunosteam), nu am stiut ce sa fac atunci cand acesta a intrat in posesia unui obiect de maxima importanta, care imi apartinea, apoi a vrut sa paraseasca zona cu acesta. La cuvinte nu mi raspundea, la alte obiecte in afara aceluia nici atat, si imi era teama sa incerc in alt mod sa imi recuperez obiectul de care eram temporal deposedata. Nu-l puteam lua cu forta, nu stiam cum ar putea reactiona o astfel de persoana. Nu-i puteam vorbi-si oricum nu manifesta niciun fel de interes pentru persoana mea. Ce era de facut?

Invatam, ne batem capul cu tot felul de inutilitati, neaplicabile in viata reala, insa nu suntem educati in a ne comporta/reactiona asa cum trebuie in anumite situatii. Nici macar nu avem parte de o instruire de prim ajutor. Din punct de vedere practic si aplicativ, iarasi, sistemul nostru are un real handicap.

Problema expusa a fost rezolvata, cu ajutor. Insa asta nu spune nimic, in scenariul mare.

Deci scuzati ghiveciul, dar erau multe de povestit🙂

7 comments

  1. eu chiar eram ingrjorata. ce bine ca ai revenit!!!🙂


  2. Imaginea unei fete “cu unghiile proaspat vopsite in rosu inchis shi parul prins cu o clama neagra, in forma de floare”, plecata de una singura la plimbare prin Bucuresti m-a facut sa accesez hyperlink-ul ascuns de numele Ioana – Catalina Dorojan, nume care semna una dintre declaratiile de dragoste facute Bucurestilui pe siteul deceiubimbucurestiul.ro. As putea in continuare sa ma formalizez si sa spun cat de mult iti admir maniera de a scrie sau alte lucruri siropoase, dar nu am sa fac asta(a nu crede ca sunt lipsit de maniere:”>). Ma voi opri asupra altui aspect care mi-a atras atentia, si anume problema ta cu programarea…Atat programarea, cat si urmasii sai, reprezentati de structurile de date par sa-mi fi pus gand rau si imi fac zile fripte in tentativele mele de a cuceri maretul regat al politehnicii bucurestene. Vestea ca nu sunt singurul luptator ramas, a trezit in mine un sentiment placut, de siguranta, provocandu-mi o reactie asemanatoare cu cea a lui Kyle Reese dupa descoperitea lui Marcus Wright in ultimul Terminator.
    Cum commentul nu spune ceva concret, incheirea este si mai grea, asa ca ma voi rezuma la a-ti ura multa bafta si numai bine!


    • Pot spune ca sunt uimita ca o persoana mi-a descoperit o scriere atat de veche, si sa aibe si rabdarea de a o citi.
      Multumesc de urare. Multa bafta si tie, intrucat ai un in fata un regat greu de cucerit🙂


      • Si eu sunt uimit de promptitudinea ta, dar si de faptul ai descoperit acest commet al meu, care credeam ca va ramane istorie din moment ce tu te-ai mutat in casa noua


      • Casa noua, acelasi mail🙂

        Si nici nu ma gandeam ca ai ajuns sa observi ca m-am mutat .
        Sa ma scuzi, am uitat sa iti multumesc de aprecierile din primul comentariul, am avut o zi destul de lunga.


      • Am observat, dar dupa ce am scris primul comment si m-am demoralizat gandindu-ma ca nu va fi observat de nimeni :-“…restanta de care vorbesti pe blogul cel nou are de-a face cu programarea:))? sau ai reusit sa biruiesti acest tenace vrajmas:>?


      • De programare am trecut. Si de baze de date, in semestrul al doilea. Alta materie a fost oful meu🙂



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: