h1

I walk alone

October 12, 2008

Intr-o ora apropiata de inserare ma decid ca nu pot sta locului in casa data fiind lipsa netului(ilink sucks) si faptul ca, pur si simplu, nu vreau sa pierd intreg weekendul stand in casa. M-am saturat de astfel de zile.
Cu unghiile proaspat vopsite in rosu inchis shi parul prins cu o clama neagra, in forma de floare, ies pe usa si merg incotro ma duc pasii. Ma decid sa fac traseul Piata Muncii-Unirii pe jos, avand si speranta capatarii unei siluete mai dezirabile. Intunericul isi face rapid prezenta, acoperind frunzele aramii ale copacilor si chipurile oamenilor de pe strada. Oameni singuri sau oameni tzinadu-se de mana. Oameni rataciti sau oameni regasiti. Pe biciclete, role, ganditori sau veseli. Si eu, singura, printre ei.
Cateva statii, pe intunericul dat, pareau sa aminteasca de paduri bantuite, uitate de lume, nu de un bulevard care ar duce inspre Centrul Bucurestiului. Luminile galbene, pale, uita, din cand in cand sa mai strapunga intunericul, contopite si ele parca intr-o contemplare continua. Intunericul moare si renaste.
Apropiindu-ma de Unirii, luminile reclamelor incep sa-si faca aparitia, reflectandu-se in apa Dambovitei, unduind usor, intr-un ritm, si el, pierdut. Apa curge, imbinand culorile puternice reflectate.
Like the story I heard
A lifetime ago
Where a girl (and this is funny)
Took her life
And what she doesn’t know
Is how long it takes for the water to rise
And the breath to stop fighting
And the cold to close her eyes

Mi-e frig..

Ma intorc.
Pasii sunt grabiti, in ciuda cantecelor de Cohen sau Poets of the fall. Imi fac loc prinre grupuletele care si-au ales drept loc de plimbare acelasi traseu cu mine. Merg decisa, insa fara o directie anume. Inca am o anume frica de intuneric, de straini. Inca mai cred in monstri. Exista.
Luna e aproape plina, chipul ei privind catre oameni, catre muritori, zambind, etern.
Ajung la curba de la Alba Iulia.
Imi amintesc ca mai am de cautat cate ceva pentru tema la conta. Plus Codul Fiscal.
Trec pe la nepoatamea, care ma ia de mana sa ma duca sa-i desenez pisici si rate pe tablita ei magica. Ajung acasa, fac o baie fierbinte. Ma simt batrana. Atat de batrana..

Am inceput si un jurnal foto. Inca nu am postat nimic, dar l-am facut. Na

4 comments

  1. Cît de poetic ai pictat în cuvinte plimbarea… mi-ai înseninat ziua. Guten morgen, traum tanzerin!🙂 *hugs*


  2. La asta chiar nu ma asteptam, sa spui de contabilitate intr-un post asa frumos. Sper ca nu te specializezi in conta ca ar fi pacat… Nu uita ca este ca lumanarea la mort. Lumineaza dar nu invie🙂

    Poftim: http://www.youtube.com/watch?v=zZ1wVOzYhcc


  3. In the Tower of Song…🙂


  4. Multumesc, Drugwash🙂

    Victor, mie personal imi place conta, mi-a placut inca din liceu, si asta fara sa-mi afecteze simtul artistic. Poti fi contabil si artist in acelasi timp, aviz amatorilor. Nu doar un robotel in spatele unor hartii.

    Gia, nici nu stii cat ma bucur ca mai treci si pe la mine🙂



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: