h1

No(i)r

July 13, 2008

-Nu ai cum sa intelegi. Nu-l cunosti.

Ah, fraza magica! De cate ori am avut ocazia sa o aud si sa o rostesc la randul meu, crezand-o la inceput cu o tarie ridicata la nivelul sfinteniei, care, apoi, a inceput sa-si piarda din aura divina. Cate persoane pot fi date peste cap prin doua afimatii. Cat te poti da peste cap pe tine insuti, crezand-o.
Restul cuvintelor oarecum mi-au trecut prin urechi, fara sa le aud insa. Nu puteam decat sa ma aud pe mine insumi, intr-un continuu monolog, cu nuanta de elogiu.
Ridic o spranceana in semn de intelegere oarecum dubitativa. Muschii incordati raman cateva secunde nemiscati, apoi cu un oftat nesesizabil revin la starea initiala. Stiu, foarte bine. De la un punct chiar inteleg. Intr-un mod foarte bizar obscur. Insa nu vroiam sa las de la mine. Individul respectiv, trebuie sa recunosc, imi provoca o greata inconmesurabila si mi-ar fi facut placere vederea lui atarnat de un pom, avand ca sustinere o sfoara in noduri. Dar asta e opinia mea. Si imaginatia mea, capatand nuante macabre.
De multe ori am fost de parere ca nu poti intelege un sentiment decat atunci cand, la randul tau, l-ai trait. A fost valabil si cazul meu, cu alte persoane-slava Cerului- insa cred ca trezirea a fost bine venita (desi la momentul respectiv era ridicata la nivele apocaliptice). Si, intre noi fie vorba, e mai usor sa observi atunci cand nu esti tu cel cocotat pe norisorul care incepe sa se innegreasca si subtieze semnificabil .Nu sunt, nici pe departe, perfecta, si, atunci cand am considerat ca gresesc am recunoscut-o.(Da, stiu ca nu ma crezi)

Este o diferenta intre a fi ca restul de oameni care strica ceva si pleaca, si oamenii care se afla intr-un continuu du-te-vino, venind cu interes si plecand c-o temporara plictiseala si saturatie.

– De ce trebuie sa-l privesti atat de superficial?
-Daca as avea un banut pentru fiecare data in care mi s-a spus asta..
-Ai fi bogata, nu?
-Nu, as avea un banut.

(sper ca ideile scrise si crezutele asemanari de personaje sa nu fie luate la propriu. Este o idee pentru carte si doresc sa fie luata ca atare)

3 comments

  1. Îmi place. Keep it comin’.😉

    Bine c-ai menţionat că-i ficţiune, altfel iar intram la gînduri.😀
    Multă baftă şi-o săptămînă cît mai plăcută! *muah*


  2. Daca mai am inspiratie ma voi asigura sa fie pusa in functiune, one way or another. Multzumesc🙂

    Am zis ca e mai bine sa mentionez. Scap lumea de batai de cap. Si pe mine de batai.


  3. Hahahaha, true!😀

    BTW… leapşa!😉
    http://drugwash.wordpress.com/2008/07/14/ia-de-aici-leapsa/



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: