h1

Plastic

July 10, 2008

Atunci cand esti copil nu poti intelege fascinatia oamenilor maturi pentru linistea naturii. Esti in cautarea zgomotelor si a culorilor aprinse. Ajungand adult, aburii orasului te ametesc, dandu-ti o stare de sictir combinata cu greata si parere de rau, si simti ca ai obosit pana la nesimtire. Zgomotele te asalteaza, impingandu-ti timpanele chiar si dupa ce crezi ca ai surzit pe jumatate. Nu mai auzi claxoanele, tipetele si scandalul din jurul tau. Esti orbit intruna de luminile puternice ale farurilor sau ale reclamelor la ‘n’ produse cocotate pe blocuri. Mergi pe strada absent, nepasator, avand doar destinatia drept scop. Aerul te apasa si te simti iritat atunci cand cineva se apropie prea mult de spatiul tau personal. Incet, incet, devii imun la aceasta atmosfera de plastic cu care te-ai inconjurat.

Cand eshti suprasaturat de atata plasticitate, nu poti trece cu vederea o padure din munti in care rezoneaza atatea nuante de verde. Te gandesti ca, odata, erai si tu asa. Rezonai in nuante, culori, cantece. Inca o faci, insa la o frecventa atat de joasa incat putini te mai aud.

Ma simt din ce in ce mai amortita, ca si cum sangele ar uita sa-mi mai curga prin venele din plastic. Simt cum ma sufoc, intr-o stransoare pe care nu o pot vedea.
Ma ofilesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: