Diary of Dreams.

“My eyes filled with water that no one can drink,
Despair made of laughter on my knees I sink
I hold in my hands what my life has forsaken
I keep in my heart what’s already been taken”
(Diary of dreams-Dead Letters)

Ma ustura ochii si sunt cuprinsa de o ameteala care nu isi are locu. Ma simt de parca nu as fi dormit, ci as fi trait intr-un vis ani la rand. Un vis urat, in care nu pot decat fugi, in care nu pot gasi un loc in care ma pot ascunde. Un vis cu sange si demoni. Un vis apasator si plin de angoasa. Un vis pe care chiar il traiesc, insa in viata reala.
Sunt prea obosita sa ma mai zbat, insa odata la ceva timp mai apare cate o licarire de speranta. Multe dispar intre timp, dar cele care raman fac ca toate straduintele sa nu-si piarda rostul.
Cine ma cunoaste, stie cat de importante sunt visele pentru mine. Cine ma cunoaste si mai bine, stie de cati ani astept concertul asta. Da, vin Diary of Dreams in Romania. Eu personal nu credeam ca am sa traiesc ziua aceasta, dar iata ca mai sunt si lucruri care te ajuta sa mergi mai departe. De dragul lor.

***Am ars poza gasita, dupa ce am rupt-o in bucati atat cat am putut. Materialul lucios era dur, trecandu-mi parca prin pielea degetelor de fiecare data cand incercam sa rup, atingandu-mi nervii de pe varfuri si apasandu-i dureros.
Flacarile se ridicau, alaturi de un miros amarui, unduind in culori puternice, calde. Suflu, lasand ramasitele sa cada pe podea. Cenusa imi acoperea degetele si amprentele mele inca se puteau vedea pe bucatelele de culoare, semi-arse, de pe jos. Pacat ca focul nu poate distruge chiar orice.
Si nu poate vindeca durerea care inca ma apasa pe nervii degetelor.***

Seara parea sa-si faca simtita prezenta, cat eu imi strabateam drumul agale, printre stradute. Frigul parea sa ma loveasca in crestetul capului, un frig nefiresc pentru acea ora. Simt ca, undeva in trecutul meu, am pierdut ceva, si nu doar odata.

Degeaba incerci sa repari o papusa de portelan, stricata, care, trecand prin mainile altora, si-a pierdut integritatea, capatand crapaturi care se adancesc oricum cu vremea, si care probabil ca nu se vor acoperi niciodata. Praful mi sa asezat pe piele. Ma simt rece, fara viata, si taieturile din suflet nu par a dori sa treaca. Cutiuta muzicala din mine a fost furata si stricata, apoi aruncata, si acum inima din piept suna a gol si e lacas pentru panze de paianjan.

Traumtanzerin are primele poze deja. Enjoy

Under fire

M-am decis brusc sa pornesc, seara, dupa cateva cumparaturi de importanta minora. Nu m-am grabit nici atunci cand am observat ca norii negri acopera cerul din ce in ce mai mult, intunecand totul in jur. Din cand in cand, se auzea, infundat, un tunet in departare.

It seemed that I was never right
Walking another sleepless dream

Pasind agale pe aceleasi strazi cunoscute de ani intregi, sunt aproape absenta. Nu fac decat sa ma opresc, machinal, in fata trecerilor de pietoni. Deja cerul se tranformase intr-un amestec de gri inchis cu albastru-cerneala. Aerul era irespirabil de cald insa de o greutate care iti patrundea prin nari, cazandu-ti in stomac precum o bucata de plumb. Atmosfera incarcata si hipnotizanta era, in acelasi timp, de un cotidian izbitor. Langa mine, o femeie incerca sa isi calmeze copila, care era prea agitata pentru a sta locului.
-Uite(aratand spre mine) vezi tu ca doamna da din picior pe strada asha ca tine?

WTF?

Doamna? Acest apelativ a inceput, de la o vreme, sa inlocuiasca precedentul domnisoara, insa pe nedreptate. Nu am in absolut niciun sens o legatura cu ‘doamna’. Ma macina faptul ca as putea parea mult mai in varsta decat sunt, ca nu-mi traiesc varsta. Ultima parte, cel putin, este in mod cert corecta.
Nu mi-am trait si nici nu imi traiesc varsta adevarata. Inca de la o varsta in care culoarea ojei a fost un subiect nou descoperit, eu mi-am luat sprintul catre o alta mentalitate. Am depasit, ocolit, multe ’specifice’ ultimilor ani specifici celor ce incep cu ‘1′. Nu m-am uitat in urma decat foarte rar, si fara sa observ prea multe. Insa acum ma simt pierduta de-a lungul liniei vietii, si nu ma simt in stare sa arat catre un numar si sa zic, acolo sunt. Buletinul si-a pierdut demult acuratetea. Dar am ramas pana in 30. Sper.

Ajung acasa, si aceeasi oglinda afurisita de la baie imi dezvaluie un fir de par alb. Daca isi mai fac aparitia cateva surate, ma fac alba in cap si-mi las o suvita neagra, ca Susan sau Tilo.
Top that, you old demon called aging!

PS: daca va aud cu apelative gen ‘doamna’ sau ‘tanti’, va rup picioarele!

No(i)r

-Nu ai cum sa intelegi. Nu-l cunosti.

Ah, fraza magica! De cate ori am avut ocazia sa o aud si sa o rostesc la randul meu, crezand-o la inceput cu o tarie ridicata la nivelul sfinteniei, care, apoi, a inceput sa-si piarda din aura divina. Cate persoane pot fi date peste cap prin doua afimatii. Cat te poti da peste cap pe tine insuti, crezand-o.
Restul cuvintelor oarecum mi-au trecut prin urechi, fara sa le aud insa. Nu puteam decat sa ma aud pe mine insumi, intr-un continuu monolog, cu nuanta de elogiu.
Ridic o spranceana in semn de intelegere oarecum dubitativa. Muschii incordati raman cateva secunde nemiscati, apoi cu un oftat nesesizabil revin la starea initiala. Stiu, foarte bine. De la un punct chiar inteleg. Intr-un mod foarte bizar obscur. Insa nu vroiam sa las de la mine. Individul respectiv, trebuie sa recunosc, imi provoca o greata inconmesurabila si mi-ar fi facut placere vederea lui atarnat de un pom, avand ca sustinere o sfoara in noduri. Dar asta e opinia mea. Si imaginatia mea, capatand nuante macabre.
De multe ori am fost de parere ca nu poti intelege un sentiment decat atunci cand, la randul tau, l-ai trait. A fost valabil si cazul meu, cu alte persoane-slava Cerului- insa cred ca trezirea a fost bine venita (desi la momentul respectiv era ridicata la nivele apocaliptice). Si, intre noi fie vorba, e mai usor sa observi atunci cand nu esti tu cel cocotat pe norisorul care incepe sa se innegreasca si subtieze semnificabil .Nu sunt, nici pe departe, perfecta, si, atunci cand am considerat ca gresesc am recunoscut-o.(Da, stiu ca nu ma crezi)

Este o diferenta intre a fi ca restul de oameni care strica ceva si pleaca, si oamenii care se afla intr-un continuu du-te-vino, venind cu interes si plecand c-o temporara plictiseala si saturatie.

- De ce trebuie sa-l privesti atat de superficial?
-Daca as avea un banut pentru fiecare data in care mi s-a spus asta..
-Ai fi bogata, nu?
-Nu, as avea un banut.

(sper ca ideile scrise si crezutele asemanari de personaje sa nu fie luate la propriu. Este o idee pentru carte si doresc sa fie luata ca atare)

Compromisul Perfect

M-am nascut si am crescut in apartamentul tipic bucurestean: mobila din placaj, vitrina de sufragerie cu geam, pereti strambi, usi simple, din placaj de asemenea, pe care, in timpul verii, lacul se strangea in cute si le impiedica inchiderea. Cu covoare mari, pe care parintii, in tinerete, le scoteau la spalat cu furtunul in spatele blocului vara. Cu geamuri duble prin care oricum trecea frigul. Si, de-a lungul timpului, am incercat sa mimam, cat mai ieftin posibil, comfortul.

Cand eram mica visam sa traiesc intr-o astfel de casa: spatioasa, in lumini calde, cu usi si mobila masiva, sculptata. Le vedeam ca pe niste mici castele, in care in mod cert m-as rataci pe o lumina mai difuza. M-am ratacit oricum la inceput. Cu dulapuri de bucatarie suspendate, solide, cu geamuri groase, care miros a nuci si scortisoara.

[...]

Am fost in parc. M-am dat in leagan, dupa atatia ani. Nu am uitat cum, dimpotriva. Mi-am amintit de clipele in care mergeam in parculetul de langa mine, de felul in care am invatat(tarziu) sa ma dau in leagan. Mi-am loat avant, cu ochii inchisi, pana cand am simtit miscarea si adierea usoara. Dar mereu mi-a fost frica sa ma dau, ca si cei mari, “pana la bara”. Am ras cateva clipe. Am visat. Compromisul perfect pentru 20 de ani.

[...]

Mi-am visat propria moarte. Din nou.

[...]

In linistea capelei priveam vitraliile multicolore care proiectau cioburi colorate pe podeaua de marmura. Ma uit in jur. Pereti incriptati. Pacate. Pedepse. Brusc, sentimentul pe care il credeam drept serenitate a fost spulberat de neliniste si durere. Am simtit gustul amar al blestemului abatut asupra mea si rosul cioburilor a devenit sangeriu, pe marmura alba si rece.

Mi-am vandut fericirea pentru un geam colorat care, la prima ploaie, si-a abandonat culorile, lasandu-le sa curga in nuante violente, intepatoare. Si, undeva departe, se auzea cazand un obiect metalic, ascutit.

Apa

Ca urmare a ametelilor si starilor in principal influentate de caldura, am decis ieri sa fac o baie rece. Nu dus, dusul rece e la ordinea cotidianului in cazul meu. Nu am suportat apa pe deplin rece, putand sa ating numai cu varful piciorului suprafata apei. Dupa ce, ca sa sumarizez, ‘am dres-o’, am putut, tremurand, sa-mi fac loc in cada. Fara sa imi dau seama, gandul mi-a zburat, de la durerea crunta de cap, la Regina de Gheata a lui Alice Hoffman, la acele bai cu gheata. Apoi la faptul cum unii sfideaza moartea, vrand sau nu. La faptul ca nu e cinstit cum cineva se lupta pentru a trai iar altul, fara motive bazate, renunta la ea.
M-am gandit apoi la Ofelia, la faptul ca, daca nu ar suna asa de ciudat in limba romana, as putea sa-mi numesc (in cazul in care m-as razgandi in ceea ce priveste copii) fiica asa. M-am gandit apoi la cartea pe care vroiam sa o scriu acum un an, la 306, la apele care poarta culoarea innecului.

Reusesc, cu success, sa ma pierd in detalii, aproape in tot ceea ce fac.
Si asa, dezmeticindu-ma, mi-am dat seama ca incep sa arat ca o pruna uscata.

Despre morala si alte intamplari

Conceptul de morala este substantial diferit de la persoana la persoana, si, de-a lungul timpului, poate suferi modificari considerabile, in functie de evenimentele din viata acelei persoane. Putem da dovada de prea multa toleranta, moment in care suntem vulnerabili din acest punct de vedere. O persoana cu destula putere de convingere si careia ii purtam un anume nivel de simpatie ne poate modifica acel ‘drum’ pe care ni l-am creat in speranta ca ar fi moral.
Astfel asistam la degradarea propriului nostru sistem de valori.
Dar, din pacate, sistemul de valori in sine, alaturi de atributiile de moralitate sunt in mai mare parte influentate de cei din jurul nostru. Deci, mai degraba, acceptam o serie de valori in care suntem facuti sa credem, decat ceea ce credem de-a dreptul. Si pana la urma, aprofundand, gasesti suficiente contradictii incat sa iti dai seama ca daca tinzi sa apleci urechea prea tare risti sa te lasi prada influentelor.
Degeaba un sistem de valori bine pus la punct si in coordonanta cu persoana ta. Daca vin altii si isi bat joc iar tu ii lasi, s-a dus dracu tot.

In alta ordine de idei, am terminat primu an de facultate. Un vartej care a trecut pe langa mine inainte ca eu sa ma prind prea bine de un punct de sprijin. Si, sincera sa fiu, am avut destule momente cand am simtit ca nu pot face fata. Dar, vorba aceea, toate trec.
Acum am timp sa citesc din nou cat vreau, sa fac bijuterii, sa dorm, sa ma pun la punct cu filmele shi jocurile pc. Printre astea planific si-o mica excursie si poate o slujba. Pot sa ma apuc sa pun cap la cap cele cateva schite planificate pentru o carte, si eventual sa incep acel roman pentru care am avut o idee care insa a fost drastic spulberata, punandu-mi-se in vedere lipsa de originalitate. Blah.
Am timp sa vad copacii, soarele, sa ma bucur cand e frumos afara sau sa lenevesc atunci cand am chef. E prima vacanta adevarata din ultimii doi ani, si sincer, mi-era dor.