Moved

I moved here. There’s still some administration stuff to be done, but just so you know, you can find me there from now on. Girlie, I know, but get used to it.

PS: Thanks, sweets

Aucapu

Pentru a “n”-a oara saptamana asta imi plimb privirea de la calendar la geam. Shi invers. Nu-mi amintesc sa fi avut un decembrie atat de .. calduros(?) pana acum. Oricum, e bine, macar nu a trebuit sa-mi scot parpalacul de scandal la inaintare.

Si, in sfarsit, ma pot lauda ca petrec un weekend mai linistit. Sau ca il petrec, pur si simplu. Date fiind evenimentele din viata mea, nu am mai facut asta de cam 2 luni. 2 luni in panamea.

Atunci cand esti student sau muncesti weekendul capata o valoare destul de importanta in viata ta. Il astepti, te gandesti la el, ti-l doresti. Dar sunt unele cazuri(putine, dar sunt) in care esti student(shi la o facultate nu tocmai usoara, intre noi fie vorba) dar te-a mancat si-n diverse sa-ti gasesti un job. Si atunci brusc, sfarsitul de saptamana capata o dubla valoare. Sa mai zic ce valente poate atinge atunci cand nu te poti bucura de el pe-o perioada mai indelungata? Nu mai zic, sunteti copii mari, va imaginati voi.

Proiectele sunt printre cele mai meschine inventii ale sistemului de invatamant. Nu vorbesc de cele posibile oamenilor normali. Vorbesc de cele stufoase, grele si mancatoare de zile. Sau ani. Vineri am predat un astfel de proiect, la care lucram de ceva timp impreuna cu O. Detaliile nu mai merita mentionate, spun doar ca a fost incredibil de stresant si obositor.(In cazul meu adaugam stresul aferent muncilor, care e si el acolo)

Ni s-a spus ca, dupa ce terminam acest proiect, vom fi mai buni decat 20% dintre contabilii din Romania. Intrebati cum ni se pare acest fapt, eu am raspuns, scurt : “trist”. Profesorul intelesese altfel afirmatia mea, crezand ca, de fapt, eu eram de impresie ca valoarea noastra(lol) de specialitate crescuse peste zi ca altora in zece. Dar nu era cazul. Am lamurit situatia, spunand ca mi se pare trist, deoarece nu sunt de parere ca as avea o atat de mare tehnica incat sa pot depasi acel prag de 20%, dar  mai e si gandul ca oamenii din acel procentaj chiar activeaza in domeniu.

Nu stiu altii cum sunt. Eu mi-am facut un oarecare plan de cariera pentru urmatorii 6-7 ani. Urmeaza punerea in uz si amortizarea, vedem unde ajungem atunci.

Dar momentan ploo. Shi e plumb. Si ma doare capu si nu mai am cafea.

A, mai vroiam sa zic ceva, dar am uitat. Sorry.

Later: mi-am amintit. Pe vremea cand eram mai fragedutza si inca nu-mi descoperisem vre-un talent anume sau vocatie, mamei i se intiparise in minte ideea ca ar trebui sa dau la Media. O colega ii spusese, repetat, ca ash da bine la TeVe(?!). Data fiind varsta de atunci, imbratisasem ideea o vreme, fara a o face insa prioritara. Am uitat-o dupa ceva timp, insa mi-am amintit fics cand am vazut asta. Si-acu-mi pare bine ca nam facut aceasta alegere- in ce oala riscam sa fiu bagata..

Amuzant? Nu. Revoltant? Erm, nu. Trist, in panamea.

Darkness

The hollow sound of my heels resonated like an echo while I was walking along the deserted streets. It was an hour of dead silence, of emptiness. Of haunting.

Tall fences surrounded the area and a locked gate kept me from getting in. I could see toy houses, bright colours, covered by rust and decay. There was fog, all around. Thick, humid fog, spreading like smoke, all around my eyesight. Looked like hell releasing it’s steam. The midnight possession, searching for it’s victims.

Heavy drops of water keep falling from trees, occasionally hitting your head, sending icy shivers down your spine, like the mistakes you keep repeating, hoping that once just once lady Fate will smile upon you. Fate is no lady and her crooked smile doesn’t show anything good to come.

As your feet start to freeze you know there is no return and are too afraid of the dark to do anything: run, hide, look for someone that is looking for you, scream their name before darkness swallows you.

All in all, it looks like a nightmare. It smells like rust. It feels like death. And as your flesh starts to ache, you wonder, where the hell was that wrong turn you took?