And I find it kinda funny, and I find it kinda sad
June 15, 2008Probabil toti ne-am obishnuit cu ideea ca oamenii vin shi pleaca din viata noastra. Ca se poate ca unii(foarte putini) sa ramana din diverse considerente, favorabile sau nu(aici variind de la compatibilitate la dependenta), ca altzii ne parasesc( spre alte prietenii sau spre alte lumi). Inca de mici ajungem sa facem cunoshtiintza cu astfel de evenimente, insa la alt nivel.
Insa care este reactzia pe care trebuie sa o avem atunci cand cineva, dupa o perioada mai lunga de timp, se intoarce in viata noastra? Motivul/intamplarea nu este clar inteleasa si ajungi sa te arunci intr-un cerc de problematici pe care nu ti-l poti explica. Si ajungi sa te intrebi daca nu cumva risti sa treci din nou prin acea ruptura.
Imi amintesc, acum mult timp, de o zi urata, gri, si innorata de ianuarie. Zapada nu era, insa frigul, intunericul si durerea acaparasera totul in cale. In acea zi aveau sa ma paraseasca doua persoane la care eu tineam enorm. Una dintre ele ma crescuse si ghidase pana atunci, imi suportase mai multe decat este omeneste posibil, si atunci avea mainile reci si ochii nemiscati. A doua persuana era o fata mai mica cu un an decat mine, Cristina, care avea sa se mute de tot din localitate. Prietenia noastra-mi-am dat seama tarziu- a fost mai mult bazata pe chemarile ei acasa la mine si impartitul jucariilor mele. Avea parul ca de morcov, pistrui si tunsoare castron. Cand se supara pleca de la mine fara sa zica ‘la revedere’. Cristinei, inainte de plecare i-am oferit, fara a primi nimic in schimb, un titirez cioplit din os primit de la bunica mea. Bunicii mele, lacrimi si regrete.
Nici una nu s-a intors la mine.
Ce regret ca am facut si as fi putut sa nu fac? Multe. Printre care sa dau acel titirez, de care mi-am amintit zilele astea, cand faceam curatenie.
Ba să nu-ţi pară rău. Într-o zi vei afla de ce zic asta.
sa nu-ti para rau, katzy, de nimic, dar daca totusi, pe undeva simti tu ca n-ai facut destule “atunci”, incarca-te pentru a oferi ce ai de oferit de acum inainte. oricum, mica ta amintire m-a facut sa ma intorc din nou, pentru o secunda, in curtea bunicilor mei, sa-l imbratisez tare pe bunicu’, sa-i spun ca-l iubesc si sa ma ierte daca, vreodata in viata lui, atata cat i-a fost, l-am necajit cu ceva… si m-ai facut sa pun si mana pe telefon, sa-i sun pe ceilalti binici, sa-i asigur ca-i iubesc extrem de mul chiar daca cu greu imi gasesc un minut de ragaz sa mai trag o fuga pe la ei
Cat noroc ai, mada, cu bunicii. Eu, din acel an, nu am mai avut, si mi-a fost tare greu. Dar incerc sa-i conving pe cei care inca ii au sa stea pe langa ei